(1) Sunt hotărâri definitive:
- hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
- hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
- hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
- hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;
- hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
- orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.