Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.