Art. 237. Scopul şi conţinutul cercetării procesului

(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la cererea părţilor ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul. (2) În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1),… Read moreArt. 237. Scopul şi conţinutul cercetării procesului

Art. 238. Estimarea duratei cercetării procesului

(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata… Read moreArt. 238. Estimarea duratei cercetării procesului

Art. 239. Alegerea procedurii de administrare a probelor

Judecătorul, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacă sunt reprezentate sau asistate de avocat, că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocaţii lor, în condiţiile art. 366-388…. Read moreArt. 239. Alegerea procedurii de administrare a probelor

Art. 241. Asigurarea celerităţii

(1) Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispoziţiile art. 229 sunt aplicabile. (2) Dacă există motive temeinice, se pot acorda şi termene mai îndelungate decât cele prevăzute la alin. (1). (3) Judecătorii… Read moreArt. 241. Asigurarea celerităţii

Art. 242. Suspendarea judecăţii cauzei

(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt… Read moreArt. 242. Suspendarea judecăţii cauzei

Art. 243. Împrejurări care pun capăt procesului

În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi… Read moreArt. 243. Împrejurări care pun capăt procesului

Art. 244. Terminarea cercetării procesului

(1) Când judecătorul se socoteşte lămurit, declară cercetarea procesului încheiată şi poate fixa un alt termen pentru dezbaterea fondului, din oficiu sau la cererea părţilor. (2) În cazul în care s-a dispus dezbaterea fondului la un alt termen, judecătorul poate… Read moreArt. 244. Terminarea cercetării procesului

Art. 245. Noţiune

Excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri… Read moreArt. 245. Noţiune

Art. 246. Excepţii absolute şi relative

(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor.

Art. 247. Invocare

(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor… Read moreArt. 247. Invocare

Art. 248. Procedura de soluţionare

(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în… Read moreArt. 248. Procedura de soluţionare

Art. 250. Obiectul probei şi mijloacele de probă

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau… Read moreArt. 250. Obiectul probei şi mijloacele de probă

Art. 252. Obligativitatea cunoaşterii din oficiu

(1) Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România. (2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale… Read moreArt. 252. Obligativitatea cunoaşterii din oficiu

Art. 253. Posibilitatea cunoaşterii din oficiu

Instanţa de judecată poate lua cunoştinţă din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiţia ca acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispoziţiilor Codului civil referitoare la conţinutul legii străine.

Art. 254. Propunerea probelor. Rolul instanţei

(1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege. (2)… Read moreArt. 254. Propunerea probelor. Rolul instanţei

Art. 255. Admisibilitatea probelor

(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea… Read moreArt. 255. Admisibilitatea probelor

Art. 256. Convenţii asupra probelor

Convenţiile asupra admisibilităţii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepţia celor care privesc drepturi de care părţile nu pot dispune, a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz, contravin ordinii publice sau… Read moreArt. 256. Convenţii asupra probelor