Art. 211. Condiţii generale

(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară,… Read moreArt. 211. Condiţii generale

Art. 212. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reţinere. (2) Inculpatului prezent i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, infracţiunea de care este suspectat şi… Read moreArt. 212. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

Art. 213. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror

(1) Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza… Read moreArt. 213. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror

Art. 214. Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată

(1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. (2) Judecătorul de cameră preliminară sau… Read moreArt. 214. Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată

Art. 215. Conţinutul controlului judiciar

(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;… Read moreArt. 215. Conţinutul controlului judiciar

Art. 2151. Durata controlului judiciar

(1) În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile. (2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi… Read moreArt. 215<sup>1</sup>. Durata controlului judiciar

Art. 216. Condiţii generale

(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art…. Read moreArt. 216. Condiţii generale

Art. 217. Conţinutul cauţiunii

(1) Consemnarea cauţiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziţia organului judiciar ori prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiaşi organ judiciar…. Read moreArt. 217. Conţinutul cauţiunii

Art. 218. Condiţiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu

(1) Arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 223 şi luarea acestei măsuri este necesară şi… Read moreArt. 218. Condiţiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu

Art. 219. Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi şi libertăţi

(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori… Read moreArt. 219. Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi şi libertăţi