Art. 162. Măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate

(1) Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt ataşate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârşirii infracţiunii se ridică şi sunt conservate. (2) Obiectele, înscrisurile şi urmele ridicate, care nu sunt ataşate la dosar,… Read moreArt. 162. Măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate

Art. 460. Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu

(1) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art…. Read moreArt. 460. Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu